112

Au rămas fără permise ! Vezi câţi şoferi maramureşeni au rămas pe jos de la începutul anului şi mai ales de ce

Aproape 2500 de şoferi maramureşeni s-au văzut nevoiţi să spună temporar adio dreptuui de a conduce pe drumurile publice. Statisticile intocmite de oficialii Inspectoratului judetean de Politie maramures arata ca  în primele nouă luni ale acestui an, 2 482 de conducători auto care s-au deplasat pe drumurile publice din judeţul Maramureş au rămas fără permise de conducere după ce poliţiştii i-au surprins conducând fie cu viteză excesivă, fie sub influenţa alcoolului sau încălcând alte norme rutiere. Sttaistica a fost facuta publica in conextul  Zilei permisului de conducere romanesc.

Politistii spun ca unele persoane consideră că pot conduce autovehicule pe drumurile publice chiar dacă nu deţin permise de conducere si ca cei care aleg să se deplaseze cu autovehicule fără a finaliza un curs de pregătire teoretică şi practică îşi pun în pericol atât propria viaţă cât şi a altor participanţi la trafic.

Spre exemplu, în această dimineaţă, un bărbat de 38 de ani din Baia Mare, care nu deţinea permis de conducere, a condus un autoturism pe strada Imaşului din municipiu iar din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de un tractor forestier care se deplasa din sens opus, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, băimăreanul a fost grav rănit şi transportat la spital unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Şoferul tractorului, un bărbat de 58 de ani din Baia Mare, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *