Comunitate

Au cerut ajutor de la Guvern! Autorităţile judeţene vor bani pentru refacerea instituţiilor afectate de furtună

Maramureșul a solicitat resurse financiare de la Guvern pentru refacerea  instituțiilor publice afectate de fenomenele meteorologice periculoase

 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a procedat la evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase (vijelie, precipitații sub formă de ploaie, grindină) la obiective din patrimoniul și administrarea instituțiilor publice ale autorităților administrației publice locale (clădiri, grădinițe, școli, drumuri județene, spitale, dispensare medicale, cămine culturale etc).

Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost întocmita și semnata inclusiv de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel – Valer Zetea. Acesta a fost înaintat la nivel central pentru alocarea din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru acest an, a  sumei de peste 9000 mii lei.

În ședința de Guvern, din această săptămână, vor fi alocate sumele necesare pentru refacerea obiectivelor publice afectate din județul nostru. De asemenea, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și cei din echipele de suport tehnic vor continua inventarierea și evaluarea pagubelor la obiective publice și private în vederea transmiterii la nivel central a situației centralizate, respectiv solicitarea de fonduri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *