Un barbat devenit furios pentru ca fusese dat afara dintr-un club, in orasul francez Lille, a revenit in localul de noapte si a deschis focul, omorand doua persoane si ranind alte patru, in cursul noptii de sambata spre duminica.
Cunoscut de politie, barbatul, care se pare ca a actionat singur, inca nu a fost retinut, fiind cautat duminica dimineata.
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, barbatul a decshis focul in jurul orei 3.00 dimineata in fata clubului „Theatro”, dupa ce fusese dat afara de un agent de paza.
Un angajat al discotecii si un client au murit pe loc, iar alte patru persoane au fost ranite si transportate la spitalul din Lille.
Sursa: Mediafax