Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la finalul sedintei BPC, ca a verificat in randul liberalilor subiectul „negocierilor cu PDL”, tinand sa dea asigurari ca nimeni nu a purtat vreo discutie cu democrat-liberalii si reiterand ca partidul exclude o colaborare cu acest partid.
„Deci, toate stirile vehiculate nu au nicin fel de baza. Am verificat, ca sa spun asa, astazi (vineri – 27 august) nimeni, nici eu, nici altcineva, niciun membru macar al conducerii PNL nu a avut vreun mandat si nu a purtat vreo discutie cu PD-ul”, a spus Antonescu.
Intrebat daca a primit oferte de intrare la guvernare din partea democrat-liberalilor si daca au existat discutii in acest sens, Antonescu a lasat sa se inteleaga ca au existat astfel de oferte, dar care au fost declinate in lipsa unui context de dezbatere.
„Dar daca nu mai avem contextul, le-am negat. Nu a fost nicio discutie. Nici eu, nici altcineva nu a discutat cu PDL aceasta ipoteza”, a spus liberalul.
El a subliniat ca democrat-liberalii fac declaratii prin care invita PNL la guvernare nu in speranta ca liberalii vor incepe sa stea „in cap si cu picioarele in sus” si sa vada lucrurile exact invers decat sunt ele, ci „probabil pentru incurajarea propriilor militanti, parlamentari, in ideea ca, probabil, cand cineva se ineaca, nu s-a intamplat, are un sentiment mai placut daca se mai ineaca cu altcineva, are senzatia ca ar putea scapa”.
„Deci, o descurajez si pe doamna Turcan si pe domnul Onofrei in aceste declaratii tandre. (…) Nu s-au desfasurat, nu se desfasoara si nu se pune problema sa se duca tratative intre PNL si PDL in vederea unei guvernari comune„, a spus Antonescu.
El a adaugat ca „orice incercare de a induce in opinia publica ideea ca exista o parte buna sau o parte mai putin rea a PDL, ca exista un ferment de reforma in interiorul acestui partid nu poate fi credibila pentru PNL”.
In ceea ce priveste intrarea la guvernare a PSD doar in conditiile in care social-democratii ar urma sa detina functia de premier, presedintele PNL si-a exprimat convingerea ca principala problema este „gasirea elementelor comune ale unui program de guvernare care sa raspunda nevoilor cetatenilor”, imediat dupa caderea Guvernului Boc, dar a precizat, totodata, ca PNL nu sustine o formulain care premierul sa apartina PSD si mentionand ca, in opinia PNL, varianta cea mai buna pentru acest moment ramane ideea unui Guvern de tehnocrati.
Pe de alta parte, Antonescu a reluat ideea ca, in cazul in care Traian Basescu ar refuza din nou un premier din partea majoritatii, „procedurile de suspendare pot fi aplicate”.
„Deci, daca o majoritate din Parlamentul Romaniei se hotaraste sa puna capat dezmatului si nenorocirii Guvernului PD, Guvernului Boc si reuseste sa contureze varianta, da jos Guvernul Boc, merge la presedinte, ii spune: asta e expresia vointei parlamentare, majoritare. Scrie foarte clar in Constitutie de unde emana Guvernul – nu de la vointa presedintelui si, daca presedintele face ce a facut in aceasta toamna, procedurile de suspendare sunt binecunoscute si pot fi aplicate”, a conchis Antonescu.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Mamaia, si inainte de sedinta BPC, ca nu poarta negocieri cu democrat-liberalii nici pe fata, nici pe ascuns, precizand ca ipoteza unei guvernari comune cu PDL este exclusa.
Intrebat daca negociaza pe ascuns cu PDL, liderul liberalilor a precizat ca nu exista niciun dram de adevar in stirea privind initierea unor negocieri cu reprezentantii partidului de guvernamant si a sustinut ca ipoteza unei guvernari comune cu democrat-liberalii este exclusa.
Liderul liberal Crin Antonescu a precizat si joi seara, printr-un comunicat, ca PNL nu sustine niciun fel de negociere cu PDL pentru intrarea la guvernare alaturi de acest partid, respingand din nou posibilitatea unei colaborari intre cele doua formatiuni.
„Intre noi si partidul responsabil de situatia economica dezastruoasa a Romaniei, intre noi si o grupare care, printr-un comportament specific triburilor sau gastilor mafiote, a discreditat in ochii romanilor insasi ideea de democratie, nu poate exista vreo forma de colaborare„, se arata in comunicat.
Reactia lui Antonescu a venit dupa ce site-ul Hotnews a scris, citand surse apropiate discutiilor, ca liberalii ar negocia de la inceputul lunii august cu lideri PDL din esalonul doi o eventuala intrare la guvernare, ca s-ar fi discutat la nivel parlamentar, dar ca „nu s-a batut nimic in cuie”. Hotnews scria ca la negocieri ar fi participat, din partea PNL, Crin Antonescu si Dan Radu Rusanu, iar de la PDL parlamentari si lideri din teritoriu.
Sursa: Mediafax