Actualitate

Aplicație revoluționară care ar putea salva pădurile României

Toţi copacii din ţară ar putea striga, în viitor, după ajutor atunci când hoţii de lemne vor fi în apropiere. Un sistem inedit le dă voce şi în doar câteva minute pădurarii pot veni să îi salveze de la tăiere. Este vorba despre dispozitive care captează sunetele pădurii, iar acolo unde apar drujbele, o alertă este trimisă ecologiştilor, potrivit observator.tv.

Un ONG a venit cu o soluţie inedită pentru proteja pădurile virgine din Covasna. În locuri secrete, au fost montate dispozitive speciale care captează sunetul drujbei.

Sistemul a fost conceput sa functioneze la soare puternic, ploaie sau zapada. Insa, dupa o iarna in care termomentrele au aratat chiar si minus 30 de grade celsius, rangerul se ruca in copac la peste 25 de metri inaltime pentru a vedea daca instalatia functionează in continuare la parametrii normali.

Peter este rangerul care intervine în cazul în care hoţii de lemne ar vrea să distrugă un loc de care nimeni nu ar trebui să se atingă vreodată. S-a nascut în Zăbala iar pădurea virgină în care a copilărit este moştenirea cea mai de preţ pe care o lasă urmaşilor săi.

Realizatorul documentarului-fenomen Wild Carpathia filmează ultimul episod al serialului care prezintă comorile naturale ale României. S-a bucurat să găsească în pădurile din Covasna sistemul care ar putea fi soluţia împotriva defrişărilor ilegale.

Charlie Ottley – realizator Wild Carpathia: Cred că este un sistem fantastic. România are cele mai mari păduri virgine din întreaga Europă, sunt plămânii Europei. Şi toţi avem datoria să facem tot ce putem pentru a combate tăierile ilegale. Aproape 3 hectare dispar în fiecare oră, ilegal, din această ţara.

Sistemul care dă voce copacilor să strige după ajutor este încă testat de ecologişti. Au reuşit să monteze aparatele doar din donaţii.

Aplicaţia prin care funcţionează sistemul este disponibilă oricui. Se numeste Rain Forest Connection.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *