Democrat-liberalul Ioan Oltean, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, a declarat miercuri ca incercarea de suspendare a presedintelui este un „abuz de putere” iar PDL se va opune acestui demers prin toate parghiile parlamentare si democratice.
„Incercarea de suspendare a presedintelui este un abuz fara precedent, un abuz de putere care merita a fi contestat. Noi, cei ce reprezentam PDL, ne vom opune prin toate parghiile parlamentare si democratice pe care le avem la indemana acestui demers, de aceea si astazi suntem prezenti la sedinta Birourilor permanente, pentru a ne exprima pozitia”, a afirmat Oltean.
El a adaugat ca singurele parghii ale Opozitiei sunt luarile de cuvant in Birourile reunite, in plenul reunit si exprimarea pozitiei sale cu argumente temeinice.
Oltean a mai spus ca noii presedinti ai celor doua Camere ale Parlamentului au fost alesi cu incalcarea tuturor prevederilor legale si constitutionale iar orice fel de actiune care este consecinta a ceea ce s-a intamplat marti in Parlament este o actiune „in strict conflict” cu normele constitutionale.
Sursa: Agerpres