Comunicate de presa

ANM PRECONIZEAZA GER şi NINSORI în Maramureş in zilele urmatoare!

ALERTA METEOROLOGICA!

În vestul, centrul, nordul ţării şi la munte cerul va fi mai mult noros, temporar va ninge, iar în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi în Maramureş ninsorile vor fi importante cantitativ şi vor determina depunerea unui strat mai consistent de zăpadă, se precizeaza din partea reprezentantilor ANM.

MIERCURI

Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat, iar noaptea, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile nord-vestice, estice şi la munte, iar în Carpaţii Orientali şi pe crestele Munţilor Apuseni va fi tare şi temporar va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă.

JOI

Potrivit ANM, vremea va deveni geroasă noaptea, îndeosebi în jumătatea de nord a ţării. Cerul va fi mai mult noros. În prima parte a intervalului, pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, iar în sud, trecător şi lapoviţă sau ploaie, iar vântul va avea unele intensificări la munte, dar şi în regiunile vestice şi de răsărit. În cea de a doua parte a intervalului aria ninsorilor se va extinde în regiunile sudice şi sud-estice, iar vântul va avea intensificări îndeosebi la munte, în sudul Moldovei, Dobrogea şi Muntenia, zone în care zăpada va fi spulberată şi viscolită. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime, în scădere accentuată faţă de noaptea precedentă, se vor situa, în general, între -16 şi -6 grade.

VINERI

Vremea se va răci accentuat, devenind geroasă mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării. În regiunile extracarpatice şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, vor fi innorări în cea mai mare parte a intervalului, local şi temporar va ninge, iar in Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, precum şi la munte, vântul va avea intensificări, viscolind şi spulberând zăpada. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat va fulgui, mai ales în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -13 si -3 grade. (-15…-16 grade in centrul tarii si -1 grad in sud).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *