ITC

ANIVERSARE – Google Cultural Institute marcheaza 70 de ani de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial

Google Cultural Institute si 27 de muzee si institutii de cultura din intreaga lume, inclusiv din Romania, aniverseaza 70 de ani de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, potrivit unui comunicat.

In aceasta saptamana, Europa si intreaga lume aniverseaza 70 de ani de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Google Cultural Institute impreuna cu 27 de muzee si institutii de cultura din intreaga lume, inclusiv Romania, marcheaza acest moment prin publicarea online a unor colectii rare, de importanta istorica. Aceste institutii sunt custozi ai memoriei culturale, pastrand si amintind publicului momente si artefacte din trecut.

In Romania, Fundatia Academia Civica marcheaza acest moment prin publicarea pe Google Cultural Institute a expozitiei “Memoria ca forma de justitie”. Aceasta expozitie este o prezentare a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, un simbol al rezistentei anti-comuniste si al suferintei post-razboi. Colectia online cuprinde aproape 100 de exponate si fotografii din Memorialul Sighet si spatiile expozitionale ale acestuia.

“Expozitia «Memoria ca forma de justitie» este o prezentare a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, institutie care isi propune sa lege cele doua Europe, de Est si de Vest, printr-o reala cunoastere reciproca. Nu putem sa visam la o Europa unita decat in masura in care vom fi in stare sa ne unim nu numai politicile, ci si obsesiile. Iar dupa 70 de ani de la razboi obsesia Europei de Est, deci si a Romaniei, este inca aceea a suferintei pe care a indurat-o si pe care o aduce ca pe o zestre patrimoniului european comun. Pentru ca suferinta este un patrimoniu. Primul Memorial al Victimelor Comunismului si al Rezistentei, realizat in Romania sub egida Consiliului Europei, nu este un drum spre trecut, este un drum care trece prin prezent pentru a ajunge in viitor”, a spus Ana Blandiana, presedinte al Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei.

Alaturi de Romania, istorici din Olanda pana in Filipine readuc in memorie momente care arata cum razboiul si-a pus amprenta asupra vietii noastre. “Nationaal Comité 4 en 5 mei” din Olanda a selectat si publicat online o expozitie de peste 100 de obiecte din Al Doilea Razboi Mondial. Printre ele, un radio folosit pentru spionaj, camuflat intr-o servieta, pe care membri rezistentei olandeze il foloseau pentru a comunica cu Marea Britanie in timpul razboiului.

Arhivele Nationale din Statele Unite au publicat online expozitia “World War II Looted Art: Turning History into Justice”, care cuprinde fotografii rare ale din colectia organizatiei “Monuments Men” si capodoperele pe care le-au salvat in timpul razboiului. Colectiile dedicate celui de-Al Doilea Razboi Mondial cuprind numeroase alte imagini si momente unice, inclusiv afise germane de propaganda, fotografii din timpul reconstructiei Manilei de dupa luptele din regiunea Pacificului sau ale revoltei din Varsovia, realizate de cinci foto-jurnalisti pregatiti in secret de Rezistenta Poloneza.

Sursa: Mediafax