Actualitate

Andrei Cupșa. Un campion cu Sindrom Down face voluntariat

La ora 8,00 dimineața tânărul de 24 de ani Andrei Cupșa, intră pe poarta centrului ”Luchian” din Baia Mare, ”serviciul lui”. De aproape trei ani de zile el face zilnic voluntariat la acest centru pentru că vrea să ajute, așa cum și el a fost ajutat la rândul lui. Pe umăr poartă geanta de sport pentru că în fiecare zi din cursul săptămânii merge la înot, fitness, dans, iar sâmbăta merge la călărie. Marțea, de la 18,00 – 19,00 face voluntariat și la Centrul de Zi ”Luchian” cu Sportivii Tineri. La centru, ca și la fitness și la călărie, își ajută instructorii și este cel mai bun exemplu pentru ceilalți copii și tineri. De la zi la zi și-a asumat mai multe responsabilități, mai multe sarcini.

Un tânăr ”activ” și ”altruist”, ați spune. Și așa este Andrei, cu mențiunea că este o persoană cu Sindrom Down, ai cărui părinți au decis la naștere că va face tot ce își dorește și a cărui familie l-a sprijinit din tot sufletul.

”Face înot şi merge la sală (înot pentru că urmează nişte competiţii, sală pentru că vrea să arate bine), iese cu prietenii, merge la călărie, iarna schiază, ascultă muzică, găteşte. Când mergem la bunicul la ţară, Andrei este de mare ajutor: aduce lemne, repară lucruri, hrăneşte animalele şi nu uită niciodată să viziteze câteva persoane în vârstă care sunt singure şi au nevoie de ajutor şi companie”, ne povestește Liliana Cupșa, mama lui Andrei. Ea spune că băiatul a învăţat ce înseamnă să ajuţi pentru că şi el a fost ajutat; a învățat de mult cât contează exemplul personal pentru că şi el a avut modele (şi le are încă); a văzut ce înseamnă empatia şi acceptarea faptului că toţi suntem diferiţi pentru că el a fost acceptat şi apreciat pentru ceea ce poate şi pentru cine este (el ştie că orice este posibil).

Sporturile practicate, perseverența și calitățile l-au adus pe Andrei Cupșa în lotul de tineri de la Special Olympics România cu care va participa în luna martie anul acesta la Jocurile Mondiale de la Abu Dhabi. Din 2011, participă în fiecare an cu Special Olympics România la diverse competiții naționale și internaționale. În 2013, Cupşa a reprezentat România la Jocurile Mondiale de Iarnă din Coreea de Sud, unde a câștigat medalia de argint la proba de slalom uriaş. Băimăreanul mai deţine trei medalii de argint câştigate în competiţii internaţionale, la probele de nataţie (în Monaco şi Ucraina). Zecile de medalii și diplome stau la loc de cinste în cameră lui.

Dacă ar fi să se prezinte singur, ne spune că îi plac muzica, filmele horor și jocurile PS4. ”Fac schi și înot de la 9 ani, sunt un mare campion și voluntar la Centrul „Luchian” unde îi ajut pe copiii mici la puzzle, logopedie, gimnastică și ce mai trebuie pe acolo. Am cea mai bună mamă care este mândră de mine”, spune Andrei. Dacă te uiți pe pagina lui de Facebook descoperi că pasiunea pentru muzică l-a dus la concerte pentru a-și întâlni idolii. Își ajută mama în gospodărie și uneori chiar gătește. A și participat la emisiunea ”Chefi la cuțite”. Andrei face mult mai multe decât mulți tineri de vârsta sa. Asta nu ar fi fost posibil dacă mama sa nu ar fi avut răbdarea și perseverența pentru a-l face pe Andrei să nu se simtă exclus și să își arate abilitățile în activitățile pe care le practică.

Rămasă cu Andrei singură de când el avea un an (tatăl a decedat), Liliana Cupșa s-a bazat doar pe ea și pe bunicii băiatului (părinții săi). Și-a dus copilul la grădinița de masă, iar apoi s-a luptat să fie acceptat la școală de masă. ”Partea cu școala a fost o luptă a mea cu necunoașterea legii, cu teama de nou a profesorilor și a celor de la inspectorat. Nu am avut probleme cu colegii lui Andrei sau părinții lor. Am plătit profesor de sprijin din banii mei, am mers la ședințe cu părinții, am fost în comitetele de părinți, în consiliile de administrație ale școlii, în toate acțiunile pe care școala le avea (și nu, nu sunt casnică !). Nici măcar nu i-am luat gradul grav de handicap (dacă aveam grad grav nu putea să fie în școala de masă). Integrarea lui Andrei în școala de masă a fost rezultatul luptei noastre și a însemnat deschiderea unui drum. Altfel stau lucrurile azi în școlile din Baia Mare”, mărturisește Liliana Cupșa, de profesie medic. Mama lui Andrei nu a crezut nicio clipă că vor fi lucruri pe care să nu le poată face. Și așa a fost, într-un ritm propriu, cu ajutor și încurajare a mers în picioare, a vorbit, s-a dus la școală și a început să facă sport, lucru care i-a sporit încrederea în sine și abilitățile.

Deși face multe lucruri singur și călătorește singur în unele competiții sportive, drumul până la independența totală este lung. Ceea ce îi lipsește acum lui Andrei Cupșa, tânărul BRAV de la Special Olympics este un loc de muncă plătit. Nu neapărat pentru bani, ci pentru încrederea pe care i-ar da-o banii câștigați de el.

Participarea la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi 2019 îl pot readuce iar pe Andrei în atenția opiniei publice pentru că el este decis să câștige o medalie cu care să se întoarcă fericit în România. Poate atunci vor fi și angajatori care vor vedea în tânărul Cupșa doar Abilitățile!

PROUD TO BE ROMANIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *