Sanatate

ANALIZE – TOMOGRAF NOU – Tomografii cu un aparat de ultima generatie, la Spitalul Judetean Baia Mare (VIDEO)

 FOTO: Tomograf nou la Spitalul Judetean (C) eMaramures.ro
 FOTO: Tomograf nou la Spitalul Judetean (C) eMaramures.ro

Vezi VIDEO
Un nou computer tomograf a fost pus in functiune, saptamana aceasta, la Spitalul Judetean din Baia Mare. El inlocuieste un aparat vechi de peste 20 de ani, care a servit pana acum la efectuarea analizelor cu raze X si care, dupa cum relateaza medicii, nu mai facea fata nevoilor din unitatea medicala. Tomograful de ultima generatie permite un numar mai mare de examinari, dar cel mai important atu este acela ca analizele sunt mult mai precise.

Noul computer tomograf a fost achizitionat la sfarsitul anului trecut, cu fonduri de la Ministerul Sanatatii si Consiliul Judetean, insa a putut fi pus in functiune doar acum, dupa renovarea laboratorului de radiologie din cadrul Spitalului Judetean.

Este aparatul pe care am avut sansa sa il achizitionam la sfarsitul anului trecut. Este un aparat Siemens de ultima generatie, care va permite dezvoltarea ariei de explorare in tomografie. Activitatea lui porneste doar acum, pentru ca in momentul in care aparatul a venit, zona respectiva se gasea in reabilitare – in contextul proiectului de reabilitare a spitalului -, si atunci s-a optat pentru a lasa lucrurile sa se desfasoare din punct de vedere constructiv corect”, a precizat managerul Spitalului Judetean, Calin Pop.

Medicii din cadrul laboratorului de radiologie au explicat ca noul aparat este mult mai performant decat cel dinainte, in special pe partea de diagnostic. In plus, are si o viteza mai mare de operare, ceea ce va duce la cresterea numarului de pacienti care vor putea fi investigati.

„Dorim ca acum, dupa ce am primit noul aparat, sa crestem numarul de examinari efectuate bolnavilor, sa crestem acuratetea examinarilor si bolnavii sa fie mai multumiti de calitatea serviciilor oferite. Este un aparat mult mai performant si reda cu o rapiditate mult mai mare informatiile”, a aratat medicul sef din cadrul laboratorului de radiologie, Teodora Zagreanu.

Instalarea aparatului a fost facuta in cursul lunii mai, pentru a se putea face incercarile necesare. In prima zi in care a fost pus in functiune, opt pacienti au fost investigati, insa reprezentantii spitalului au spus ca se va ajunge la un punct maxim de functionare in aproximativ doua saptamani. 

Investitia pentru achizitia si instalarea noului tomograf s-a ridicat la aproximativ 350.000 de euro. In cadrul spitalului baimarean, care deserveste si pacienti din judetele invecinate, mai functioneaza inca un computer pentru analize cu raze X, care are o vechime de 10 ani.

FOTO: Tomograf nou la Spitalul Judetean (C) eMaramures.ro
Sursa: Gabriela Kuhajda