Sanatate

Amenzi de până la 10.000 lei pentru părinţii care nu acceptă vaccinarea copiilor. Când intră în vigoare Legea Vaccinării

Părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii, după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei. Sunt prevederi din formă finală a proiectului Legii Vaccinarii – anunţă stirile Tvr.

Aceleaşi pedepse sunt prevăzute şi pentru medici şi instituţiile statului dacă nu respectă legea vaccinării care intră în vigoare în 2019.
Devin obligatorii la intrarea în colectivitate vaccinurile care îi protejează pe copii împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
La înscrierea copiilor în creşă, grădiniţă sau şcoală, părinţii vor fi trebui să prezinte adeverinţe care să arate dacă cei mici au fost sau nu imunizaţi. În cazul părinţilor care nu aduc adeverinţe, conducerea şcolii va sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare. Din această vor face parte medici specialişti, psihologi, reprezentanţi ai DSP şi ai Inspectoratului Şcolar. Membrii comisiei au obligaţia de a consilia cel puţin o dată la trei luni părinţii că să accepte, până la urmă, vaccinarea. Dacă în 18 luni de la înscrierea în colectivitate nu a început imunizarea, va fi sesizată Protecţia Copilului.
De cealaltă parte, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să asigure toate vaccinurile şi un stoc de rezervă. Copiii care nu sunt imunizaţi nu vor mai merge la şcoală când sunt epidemii.
În cazul în care legea vaccinării nu este respectată de către instituţiile statului, părinţi sau medici, sunt prevăzute sancţiuni. Pentru prima abatere, inspectorii sanitari dau avertisment. Apoi, amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei. Dacă legea este încălcată de mai multe ori, amenzile ajung până la 10.000 de lei.

 

sursa: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *