Vremea

Alertă meteo de vreme extremă pentru 30 de judeţe printre care și în Maramureș

Meteorologii anunţă că treizeci de judeţe din întreaga ţară intră, miercuri, la ora 14.00, sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente şi grindină. Îndeosebi în sud-vest şi în zona montană, cantităţile de precipitaţii vor ajunge şi la 80 de litri pe metru pătrat.

 Potrivit meteorologilor, de miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni.

”În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, mai spun meteorologii.

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *