Externe

Acuzat de pedofilie. Un român din Dublin aborda copii de 13 şi 14 ani şi le punea să-l privească dezbrăcat – video

Marius Constantinescu, un român de 29 de ani care locuieşte în Irlanda, a fost săltat de poliţiştii din Dublin, fiind acuzat de pedofilie. Tânărul aborda copile online şi le oferea vouchere iTunes în valoare de 50 de euro dacă minorele acceptau să privească filmuleţe cu românul în ipostaze indecente şi dacă intrau pe un chat video privat.

Marius Constantinescu se află de un an în Irlanda, lucrând ca şofer de camion. Ieri seară, românul s-a trezit la uşă cu membrii unei organizaţii pentru protecţia copiilor.

Tânărul fusese monitorizat de ceva vreme. Bărbatul aborda copii de 13 şi 14 ani oferindu-le vochere iTunes în valoare de 50 de euro în schimbul masturbării online. Le trimitea minorilor filmuleţe şi fotografii în care apărea în ipostaze indecente, apoi îi convingea să intre pe un chat video privat.

Din nefericire pentru Marius, autorităţile au intrat pe fir şi l-au deconspirat pe român. Au strâns probe împotriva lui şi, aseară, s-au înfiinţat la uşa casei, acuzându-l că este un prădător sexual.

Pus în faţa faptelor, iniţial, românul a negat că ar fi el în imagini. Ulterior, ameninţat că va fi arestat, Marius Constantinescu şi-a recunoscut faptele şi şi-a cerut iertate.

“Eşti un monstru, un nemernic, o bestie! Ai încălcat legea şi vei ajunge la închisoare. Eşti incapabil să înţelegi cât rău le faci acestor copii, trimiţându-se asemenea imagini. Eşti vinovat. I-ai forţat pe aceşti copii să vadă aceste imagini indecente cu tine. Toată comunitatea românească din Irlanda va fi revoltată, şocată de ce ai făcut. Vei fi cunoscut ca un pedofil, un prădător sexual. Ai venit în Irlanda ca să vânezi copiii. Vei ajunge la închisoare!”, îi spune angajata de la Protecţia Copiilor.

La un moment, apare şi iubita românului, abia întoarsă de la serviciu. Este şocată să vadă scena care se petrecea în faţa casei.

“Ce s-a întâmplat, Marius?”, întreabă nedumerită femeia. “Am vorbit pe site…”, răspunde bâlbâindu-se bărbatul.

Cei de la Protecţia Copilului o lămuresc pe tânără despre ce este vorba. “Eu nu mai pot, Marius. Ce ai?”, revine în discuţie românca. “Sunt fake-uri, sunt fake-uri”, urlă disperat tânărul.

Totul a fost transmis live pe Facebook, de Organizația pentru Protecția copiilor din Irlanda.

Constantinescu Marius, 29, Dublin City Centre.App Name: Adryan 19.

Publicată de Child Protection Awareness pe Miercuri, 14 Noiembrie 2018

 

Publicată de Child Protection Awareness pe Miercuri, 14 Noiembrie 2018

După mai bine de jumătate de oră de discuţii cu membrii Organizaţiei de Protecţie a Copilului, la locuinţa românului a venit şi poliţia. Marius Constantinescu a fost săltat şi dus la audieri.

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *