Vezi VIDEO
Un violent incendiu a izbucnit astazi, 21 iulie, in jurul orei 12.00, intr-o gospodarie din Viile Apei (Seini). O casa din chirpici in care locuiau trei persoane a ars ca o torta, din ea mai ramanand doar peretii. Situatia risca sa se transforme intr-o catastrofa de proportii pentru ca in locuinta se aflau doua butelii pline cu gaz.
Iadul s-a dezlantuit astazi in Viile Apei acolo unde o casa de chirpici s-a aprins, incendiul extinzandu-se cu rapiditate. Localnicii au povestit ca proprietara casei s-a dus la fantana dupa apa, iar cand s-a intors si-a gasit locuinta arzand. I-a alertat pe vecini, dar acestia nu au putut face nimic, flacarile fiind prea puternice pentru a putea fi stinse cu apa, acestea ajungand la cativa metri inaltime.
„Acasa a fost femeia. A mers dupa apa si cand s-a intors era deja foc in casa”, a spus Francisc Bozor, unul dintre vecinii care au incercat sa stopeze incendiul. „Am fost la vie, de acolo am vazut fumul si am venit repede cu galeata. Cand am venit eu deja nu mai era acoperisul. A ars toata”, a spus un alt vecin.
Doua masini de pompieri – una din Seini si una din Baia Mare – au ajuns la fata locului, insa nu au putut salva mare lucru din locuinta. Militarii au descoperit insa in interior doua butelii de gaz si au izolat rapid zona, reusind apoi sa le scoata din incinta si sa previna astfel o tragedie. De asemenea, la fata locului a ajuns si un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor sotiei proprietarului, care se pare ca a suferit un atatc de panica.
„Am reusit sa localizam incendiul, sa-l lichidam, iar acum inlaturam efectele negative ale incendiului. Victime nu au fost, proprietarei i s-a facut rau si a fost luata de ambulanta SMURD. Cauza probabila a incendiului este un scurtcircuit”, a aratat sublocotenentul Alin Ciolte, din cadrul Detasamentului de Pompieri Baia Mare.
Din fericire, nicio persoana nu a fost ranita in incendiu, insa locuinta s-a facut scrum. Interventia pompierilor a fost una dificila, din cauza zonei greu accesibile in care era amplasata locuinta. In plus, acestia au fost nevoiti sa alimenteze autospeciala cu apa din trei fantani, in incercarea de a limita pagubele incendiului. Pompierii urmeaza sa deschida o ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului si pentru a estima pagubele provocate.
Sursa: Andrei Gherghel