In Busag, a avut loc ieri, 5 august, in jurul orei 16.00, un accident de circulatie mortal. Liviu L., de 40 ani, din comuna Recea, sat Sasar, se afla la volanul unei autoutilitare inmatriculata in Germania, pe care o conducea pe D.N. 1C in directia orasului Seini. La km 162, prin satul Busag, pe o portiune de drum in aliniament, situata dupa o curba usoara la dreapta, autoutilitara l-a surprins si accidentat mortal pe Dumitru B., de 59 ani, din Cicarlau.
Barbatul care a murit circula pe jos, din sens opus autoutilitarei, pe marginea din stanga partii carosabile si s-a dezechilibrat, cel mai probabil pe fondul consumului de bauturi alcoolice. Cicarlauanul a cazut chiar in fata masinii.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. In cauza politistii efectueaza in continuare cercetari, urmand ca la finalizarea acestora sa se propuna solutia legala care se impune.
Sursa: I.O.