Religie

A început pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași. S-au format cozi pe mai mulți kilometri

Aproape 8.000 de credincioși, din țară și din străinătate, au participat la Iași, la scoaterea în procesiune a raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Ceremonia religioasă a început joi dimineață, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Deja, în zonă, pelerinii au format cozi de peste doi kilometri pentru a se închina la sfintele moaște.
Un sobor impresionant de preoți, în frunte cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Calinic Botoşăneanul, a purtat racla cu moaștele Sfintei Parascheva în procesiune, relatează Agerpres. Aceasta a fost depusă în baldachinul special, împodobit cu mii de flori, din curtea Catedralei Mitropolitane din Iași.

Preoții urmează ca joi să oficieze slujba de sfințire a apei, Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie. Peste o mie de pelerini au participat la procesiune. Cei mai mulți dintre ei au venit încă de miercuri la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, scrie Libertatea.

În fiecare an, credincioșii din Voluntari vin cu miile în pelerinaj pentru a se închina Cuvioasei Parascheva. 170 de autocare urmează să-i transporte la Iași.
Joi dimineața, aproape 8.000 de pelerini au format o coadă pe o distanță de aproape 2,5 kilometri. Cu toții așteaptă pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva despre care spun că au făcut, pentru ei, minuni.

Prima persoană care s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva a fost o femeie din Piatra Neamţ, aflată la Iaşi de miercuri dimineaţă.

Cele mai cunoscute hoteluri din Iași nu mai au camere disponibile, în perioada pelerinajului Sfintei Parascheva. Hotelierii spun că gradul de ocupare este de 100 la sută. De exemplu, cel mai mare hotel din Iași, care dispune de 186 de camere, s-a umplut ochi, odată cu venirea pelerinilor, scrie Ziarul de Iași.

„Avem solicitări pe care nu le putem onora, gradul de ocupare e de 100%, majoritatea sunt grupuri. Rezervările de camere s-au făcut preponderent pe grupuri. Avem pelerini şi din străinătate, din Israel, ţările europene, SUA, chiar şi din ţările asiatice, veniţi special pentru această perioadă. Ca noutate, anul acesta am pregătit pentru pelerini o terasă specială unde pot servi ceva şi pot admira piaţa Unirii. Am renovat de asemenea, recepţia şi restaurantul unde aceştia iau micul dejun. De trei ani de când lucrez aici, anual, gradul de ocupare a fost de 100%, cu siguranţă şi în anii anteriori a fost la fel, dat fiind poziţia pe care o are hotelul, adică în centrul oraşului”, a explicat Sorana Chele, specialist Marketing la Hotel Unirea, pentru sursa citată.
Pelerinii, care se vor închina zilele aceastea la moaștele Sfintei Parascheva, vor putea cinsti și moaștele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Acestea vor fi aduse special, joi seara, de la o mânăstire din mănăstire din Katerini, Grecia, cu ocazia prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Așa cum spune tradiția, moaştele Cuvioasei Parascheva şi ale Sfintei Muceniţe Ecaterina vor fi scoase vineri seara din Curtea Mitropoliei şi purtate în procesiunea ”Calea sfinţilor” pe străzile din Iaşi. Apoi vor fi așezate spre închinare în baldachinul amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane.

Racla va rămâne acolo până când se vor închina toţi pelerinii sosiţi la Iaşi de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *