REACTII – BUSOI - Taxa fast-food din Romania, o premiera in UE
20:45:39
5 februarie 2010
| autor:
Mediafax
Europarlamentarul PNL Cristian Busoi a declarat ca taxa pe alimentele de tip fast-food ar fi o premiera in Uniunea Europeana si ar avea drept consecinta cresterea preturilor de catre producatori si diminuarea puterii de cumparare a populatiei. "Ministerul Sanatatii ar trebui sa recunoasca ca nu este vorba de o taxa pentru sanatatea populatiei, ci de o noua modalitate de a mai creste bugetul si de a pune biruri pe populatie, in mod indirect, prin alimentele pe care le consuma", a declarat Busoi.
Acesta a precizat ca impunerea acestei taxe va afecta un segment larg de populatie, indiferent de stilul de viata, deoarece pe lista se afla o varietate mare de alimente. "Asa numita taxa pe fast - food este de fapt taxa pe alimente, pentru ca intentia Ministerului Sanatatii este de a taxa o mare varietate de alimente. in plus, impunerea unei taxe discriminatorii este incorecta pentru ca o astfel de taxa penalizeaza pe toata lumea, indiferent de stilul de viata si de obiceiurile de consum alimentar. Ministerul Sanatatii trebuie sa renunte la aceasta initiativa", a afirmat Busoi.
Europarlamentarul PNL a adaugat ca aceasta taxa ii va afecta cel mai mult pe cei cu venituri mici, deoarece acestia consuma alimentele "cele mai nesanatoase".
Adrian Streinu Cercel a declarat ca lista produselor alimentare nerecomandate care ar putea fi taxate ar putea include produsele cu o cantitate foarte mare de grasimi, dulciurile hiperconcentrate si bauturile carbogazoase, fiind exceptate lactatele, carnea, pizza, shaorma si apa minerala.
Reprezentantii patronatelor au anuntat ca introducerea taxei fast-food ar putea duce la cresterea, in medie, cu peste 20% a pretului la alimente, dar si la disponibilizarea a peste 36.000 de salariati, respectiv 20% din personalul din industria alimentara.
Nu exista comentarii la aceasta stire
Adauga comentariul tau referitor la aceasta stire
Numele:
Subiect:
Comentariu: