Actualitate

8 februarie. Starea drumurilor şi a vremii în Maramureş

Vremea a fost apropiată joi de normalul termic al perioadei. Cerul a fost variabil. Vântul a suflat slab la moderat. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 4 grade la Târgu Lăpuș și 7 grade la Sighetu Marmației.

Stratul de zăpadă măsura aseară până la 42 cm la Baraj Firiza.

La primele ore ale dimineții temperatura aerului era cuprinsă între -5 grade la Târgu Lăpuș și -1 grad în Baia Mare. Cel mai rece a fost noaptea trecută la Cavnic și Borșa -6 grade, respectiv Vf. Iezer -9 grade.

Sectoarele de drumuri naționale au carosabilul parțial umed și uscat. Cerul este acoperit pe DN1C, E58 și DN18B și senin pe celelalte sectoare. Vizibilitatea este bună în trafic. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu nouă utilaje și au împrăștiat 16 tone material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului.

Toate localitățile sunt alimentate cu energie electrică.

Nivelurile și debitele cursurilor de apă din județ au fost în scădere. Nu au fost semnalate probleme. Temperaturile scăzute au favorizat producerea de gheață primară la malurile răului Vaser. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiții de siguranță.

Stratul de zăpadă măsoară: 82 cm la Cavnic, 64 cm la Baiut, 63 cm la Firiza, 61 cm în Pasul Gutâi, 33 cm la Luhei, 29 cm la Ruscova, 20 cm în Baia Borșa, 19 cm în Poiana Borșa, 16 cm în Leordina, 15 cm la Bistra.

Se menține avertizarea cu privire la producerea de avalanșă în Munții Maramureșului și Munții Gutâi. La peste 1800 m, scăderea ușoară a temperaturilor va favoriza formarea crustelor de gheață la suprafață și consolidarea în ansamblu a stratului de zăpadă, mai ales în partea superioară. La supraîncărcări oricât de slabe se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici sau izolat medii, care pot să angreneze pe pantele mai înclinate straturile superioare mediu stabilizate. În locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, iar aici riscul este mai crescut. Sub 1800 m, stratul s-a mai consolidat, însă la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate și în zonele cu depozite însemnate de zăpadă, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici sau izolat medii. După-amiază, se pot declanșa și spontan curgeri superficiale sau mici avalanșe de topire favorizate de insolație și de temperaturile ușor pozitive.

Valori ale temperaturii aerului la această oră: -3 grade la Târgu Lăpuș, Cavnic și Borșa, -2 grade la Sighetu Marmației, Ocna Șugatag și Vișeu de Sus, -1 grad în Baia Mare, Baia Sprie, Seini și Șomcuta Mare.

Vremea va fi astăzi în județ apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Vântul va suflă în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 5 grade, iar cele minime între -5 și -2 grade. Dimineață și noaptea izolat, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.

Mâine, 9 februarie, vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Vântul va suflă în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 4 grade, iar cele minime între -6 și -2 grade. Dimineață și noaptea izolat, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *