În perioada iulie-septembrie 2017, Federația YMCA România implementează proiectul Y(outh) ANIMAtor: Dezvoltarea de competențe specifice pentru tinerii voluntari în programe de tabără, care are ca scop stimularea participării tinerilor la viața societății prin implicarea în programe de tabară calitative și în siguranță și creșterea capacității administrative a organizațiilor de a implementa astfel de programe comunitare transformaționale.
Proiectul își propune să formeze și să perfecţioneze 25 tineri voluntari și lucrători de tineret din Baia Mare și Cavnic ca animatori de tabără/timp liber, consilieri de tabără și să valorifice aceste competențe prin implicarea directă în taberele de vară educaționale pentru copii derulate în această vară de către toți partenerii.
Animatorul de tabără (animator, consilier, instructor de tabără) are un important rol educativ, fiind un educator specializat în organizarea şi însufleţirea activităţilor extraşcolare şi de vacanţă, activităţi care se constituie într-un al treilea spaţiu educativ, complementar şcolii şi familiei în munca de educare şi formare a copiilor şi tinerilor.
Formatul acestui curs este inovativ întrucât implica o combinație de metode de lucru extrem de eficientă și utilizată în cadrul rețelei internaționale din care organizația noastră face parte. Urmărim pe această cale să oferim participanților o experiență de învățare unică dar în același timp, prin interacțiunea cu comunitățile locale, dorim să atragem atenția asupra nevoilor tinerilor și asupra importanței pe care educația nonformală o joacă în dezvoltarea acestora.
Competențele personale avute în vedere sunt: inteligența emoțională (autocunoașterea, recunoașterea emoțiilor, reglarea emoțiilor, empatia), flexibilitatea, gândirea critică, comunicarea, ascultarea activă, gândirea pozitivă, autoreflecția, acceptarea, oferire și primirea de feedback. Activitățile proiectului au loc în Baia Mare, Cavnic și Izvoare, astfel impactul se răsfrânge asupra mai multor comunități, fiecare cu specificul ei, cu nevoile și realizările proprii, tinerii având ocazia de a învăța din diferite contexte, de a experimenta inițiativa și implicarea, promovând voluntariatul și cetățenia activă prin asumarea responsabilităţilor individuale și de grup.
Tinerii vor iniția și implementa diverse ateliere și activități pentru copiii și tinerii din Baia Mare și Cavnic, tematica fiind axată pe dezvoltare de talente și abilități de leadership: soluționare probleme, gândire critică, creativitate, comunicare, inteligență emoțională, muncă în echipă, initiațivă, aptitudini de învățare, competențe digitale, dezvoltarea atitudinilor nondiscriminatorii, a toleranței, a acceptării diferențelor interumane, a simțului civic și a apartenenței la o comunitate, antibullying.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Maramureș și se desfășoară în parteneriat cu Asociația YMCA Baia Mare și Asociașia YMCA Cavnic.